Ai simțit vreodată că zilele tale trec una după alta, fără să ai vreo satisfacție? Ai impresia, uneori, că viața ta se rezumă la o activitate pe care o faci doar pentru a primi un salariu și atât? Rutina ta zilnică este mai plictisitoare ca niciodată și simți că nu mai ai energie pentru nimic? Numeri zilele până la concediu, iar când pleci în vacanță, nici nu apuci să te bucuri de ea, că s-a și terminat?
E posibil ca aceste stări pe care le experimentezi să vină din lipsa unor hobby-uri cu care ai putea să-ți umpli timpul liber din timpul anului. Dar asta nu e neapărat o veste proastă, mai ales dacă ai „aterizat” aici. Pentru că în acest material, ne-am gândit să îți venim în ajutor cu câteva sugestii care să te aducă mai aproape de o stare de bine, susținută de hobby-uri.
Așa că ia-ți o pauză de cafea și află din acest articol ce este un hobby, cum găsești un hobby potrivit pentru tine, dar și cum poți realiza venituri suplimentare făcând doar ce îți place cu adevărat.
Iată ce vei citi în rândurile de mai jos.
Ce înseamnă hobby?
Care sunt avantajele unui hobby?
Cum îți alegi un hobby care te reprezintă?
Listă de hobby-uri din care să te inspiri
Cum poți face bani din hobby-urile tale?
Ce înseamnă hobby?
Definiția unui hobby, aceea din dicționar, este: îndeletnicire plăcută, în afara preocupărilor profesionale, exercitată în timpul liber. Așadar, putem cădea de acord asupra faptului că un hobby este o activitate pe care s-o faci în afara serviciului tău, care îți aduce satisfacții de orice natură.
„Gurile rele” spun că un hobby este o activitate în care investești constant, dar din care nu poți scoate bani niciodată. Noi contrazicem această teorie, iar argumentele care vor susține părerea noastră le vei regăsi în ultima parte a acestui articol.
Până atunci, despre hobby-uri mai putem adăuga nu doar că vor atenua efectele plictiselii, dar vor contribui și la bunăstarea ta generală. Altfel spus, să ai unul sau mai multe hobby-uri nu-ți va aduce doar satisfacția că ți-ai umplut timpul liber cu ceva. Ci vei găsi plăcere în a le continua, pentru că îți vor ține mintea tânără și corpul activ în permanență.
Nu-ți vom prezenta rezultatele unor cercetări științifice, care ar putea demonstra că un nivel mai scăzut de stres este strâns legat de o listă cât mai diversificată de activități preferate. Te vom invita să testezi, poate chiar folosind sugestiile noastre de mai jos cu pasiuni, și să-ți găsești câteva activități preferate pe care să le faci cât de des îți permite programul.
Și, înainte de a-ți răspunde la întrebarea pe care e posibil s-o ai, cum îmi aleg un hobby potrivit pentru mine, vrem să-ți mai sugerăm ceva. Nu pune presiune nici în găsirea unei activități preferate, nici în continuarea acesteia. Pur și simplu joacă-te și lansează-ți mici provocări în a „gusta” din cât mai multe posibile pasiuni pe care e posibil să le ai.
Care sunt avantajele unui hobby?
În afară de sănătatea mintală, de care te susținem să ai grijă, mai sunt câteva avantaje cu care vine la pachet practicarea unui hobby. Iată care sunt cele mai importante dintre acestea:
Hobby-urile ne ajută să ne dezvoltăm continuu
Găsirea și practicarea hobby-urilor ne inspiră în mod continuu să dobândim noi abilități. Unele activități chiar ne ajuta să descoperim la noi pasiuni pe care nu am fi ghicit niciodată că le-am putea avea. Care este rezultatul? O dezvoltare personală care contribuie la extinderea noastră într-o varietate de moduri.
Hobby-urile ne încurajează să socializăm
Există și hobby-uri pe care le poți face de una singură, însă cele mai multe pasiuni vin la pachet cu un nivel de socializare ridicat. Pentru persoanele cărora le este dificil să interacționeze cu altele, hobby-urile le pot oferi o oportunitate de a purta conversații cu sens sau chiar de a lega prietenii noi.
Hobby-urile ne ajută să ne realimentăm cu energie
O idee excelentă, atunci când vrem să rupem rutina zilnică, este aceea de a găsi activități preferate. Multe dintre noi simțim nevoia de ieșire din banalul cotidian pentru a ne relaxa, pentru a ne recâștiga energia și pentru a găsi resurse de a o lua de la capăt următoarea zi. Iar hobby-urile sunt răspunsul rapid pentru un restart binemeritat!
Hobby-uri ne țin departe de plictiseală
Oricare ar fi ele, pasiunile noastre ne scapă de senzația că suntem singure sau că traversăm perioade provocatoare. Șansele să ne simțim plictisite atunci când practicăm un hobby sunt minime spre nule, pentru că mintea noastră va primi comenzi noi, care o vor ține preocupată.
Iar veștile bune nu se opresc aici. Pentru că, ceva mai jos, te invităm să alegi din varietatea de hobby-uri pe care ți-am pregătit-o activitățile preferate, care te vor face să te redescoperi.
Cum îți alegi un hobby care te reprezintă?
Pentru a ajunge la un hobby care să-ți ridice nivelul de energie, e necesar să te gândești mai întâi la o activitate ideală. Așa că te invităm să răspunzi la următoarele întrebări, pentru a fi din ce în ce mai aproape de un hobby care te reprezintă.
- Ce activități preferate ai?
- Ce te face să zâmbești cu adevărat?
- Dacă ar fi să faci un singur lucru pentru tot restul vieții, fără să fii plătită, care ar fi acela?
- Ce pasiuni ai, în afara jobului?
După ce ai răspuns la aceste întrebări, probabil ești și mai pregătită să alegi o activitate în afara celor pe care le faci zi de zi, pe care să o numești hobby și care să îți aducă multe satisfacții. Dacă nu e așa, nu-ți face griji, pentru că mai jos ți-am pregătit și câteva sugestii cu cele mai populare pasiuni pe care le putem încadra la hobby-uri.
Hobby-ul tău nu ar trebui să fie unul costisitor
Când alegi un hobby potrivit pentru tine, asigură-te că te orientezi către unul care nu va fi scump. Iar asta din două motive. Pentru că vrei ca pasiunea ta să te încarce cu energie, nu să-ți golească contul și să te lase cu o stare de dezamăgire. Și pentru că vrei să menții noua activitate preferată cât mai mult timp, nu să renunți la ea imediat. Așadar, vezi care ar fi bugetul pe care ți l-ai putea permite în acest sens.
Alege un hobby în funcție de timpului tău liber
Dacă îți alegi un hobby care are nevoie de prea mult timp din partea ta, cel mai probabil, nu vei reuși să-l întreții, iar rezultatul s-ar putea să fie unul invers decât cel pe care ți-l dorești. Adică, în loc să-ți aducă satisfacție, un hobby consumator de timp va veni la pachet cu frustrare. Hobby-ul ideal pentru tine ar fi cel care îți va permite să-ți rezervi timp și pentru familie și activitățile casnice pe care le ai de făcut în fiecare săptămână. Ba chiar ți-am putea sugera să nu depășească 3-5 ore pe săptămână, dacă vrei să nu simți nicio presiune din această direcție.
Alege locul de desfășurare ideal pentru hobby-ul tău
Și locul în care îți vei putea desfășura hobby-ul este la fel de important, pentru a fi sigură că vei putea păstra pasiunea pentru cât mai mult timp. Dacă vorbim despre un hobby de crafting, ține cont că vei avea nevoie de un spațiu special pentru a depozita materiile prime, articolele și uneltele necesare activității tale preferate. Nu vrei să-ți ocupi toată sufrageria cu obiecte cărora nu le mai găsești locul, nu-i așa?
Listă de hobby-uri din care să te inspiri
Dacă ești în căutarea unui hobby, dar nu prea știi de unde să începi, inspiră-te din sugestiile noastre de mai jos, încadrate pe categorii, în funcție de tipurile de activități preferate.
Hobby-uri relaxante
1. Creează și menține activ un blog
Ai avut vreodată curiozitatea de a începe să scrii într-un jurnal, când erai adolescentă? Astăzi, această activitate se numește blogging. Dacă ești pasionată de scris sau dacă îți place, pur și simplu, să-ți așterni în cuvinte gândurile, emoțiile sau întâmplările de peste zi, administrarea unui blog personal ar putea fi hobby-ul care ți-ar păstra mintea mereu ageră.
Și dacă te-ai gândit deja la faptul că ar putea fi prea târziu pentru a te apuca de această activitate, internetul fiind deja saturat de tot felul de site-uri, reține un lucru - tocmai multitudinea de informații din mediul online te-ar putea ajuta! Poți începe să scrii despre un domeniu nișat în care ai căpătat experiență, cum ar fi, de exemplu, un anumit sport ori pasiunea ta pentru fotografie. Sau poți, pur și simplu, să-ți povestești evenimentele de peste zi, peste care să cerni și puțin umor.
S-ar putea să fii surprinsă de reacția fanilor tăi, care ar putea veni chiar din rândul prietenilor sau de la persoane necunoscute care vor începe să-ți urmărească cu interes blogul.
În plus, vei putea urmări la propriu evoluția ta, mai ales dacă, din când în când, te vei întoarce să-ți recitești scrieri mai vechi. Testează, e posibil ca opiniile tale să inspire mase întregi de oameni!
2. Citește sau ascultă cărți audio
Iar pentru asta, nu e nevoie să fii, neapărat, pasionată de citit. Pentru că pofta vine mâncând și în acest caz! Mai ales când găsești un domeniu care să te atragă.
Poți testa cărți din categoria dezvoltării personale sau poți începe cu stilul tău preferat de romane, fie ele polițiste, thriller sau de dragoste. Cititul sau ascultarea cărților audio te va desprinde pentru câteva minute de realitate și te va purta în lumi fantastice, de unde te poți întoarce mai stăpână pe propria persoană, cu idei bune sau pur și simplu mai relaxată.
Și, pentru ca hobby-ul să fie unul care să te motiveze și mai mult să-l practici, poți găsi persoane cu aceeași pasiune pentru citit ca și tine, cărora să le lansezi provocarea de a termina un anume număr de cărți într-o perioadă de timp. Poți, mai apoi, să le dai întâlnire și să împărtășiți, asemenea unui club de carte, toate informațiile noi pe care paginile citite sau ascultate vi le-au dezvăluit.
3. Învață o limbă străină
Acesta este unul dintre puținele hobby-uri care s-ar dovedi a fi extrem de util pentru tine. Pe care îl poți trece și în CV. Cu atât de multă informație gratuită în jur, e imposibil să nu poți ajunge să studiezi o limbă străină care te-a atras dintotdeauna.
Să fie olandeza? Sau poate japoneza? Ori greaca? Oricare ar fi alegerea ta, îți recomandăm să testezi aplicația DuoLingo, care te va ajuta să înveți cuvinte noi, pe care să le folosești mai apoi în propoziții, dar și expresii specifice în limba străină către care te-ai îndreptat.
4. Planifică următoarele vacanțe
Ce poate fi mai relaxant decât să te vezi deja pe plaja care te așteaptă în următorul tău concediu? Sau să vizitezi cu mintea pensiunea în care urmează să-ți strângi toți prietenii de Crăciun? Și asta după o pandemie pe care am traversat-o cu toții, în care călătoriile nu erau recomandate.
„Răsfoiește” aplicațiile cu unități de cazare, cum sunt Booking sau AirBnB, în căutarea celor mai primitoare hoteluri. Ori fă-ți deja rezervare la restaurantul de pe malul mării unde abia aștepți să iei cina, în următorul concediu.
Vacanțele Do It Yourself îți vor aduce satisfacții intense. O dată pentru că le vei organiza strict pe gustul tău și apoi pentru că vei putea „vâna” cele mai bune oferte, în timp ce scapi de plictiseală.
Hobby-uri relaxante în aer liber
1. Grădinăritul
Dacă nu te imaginezi făcând activitățile preferate decât în aer liber și iubești natura, cu siguranță grădinăritul este un hobby potrivit pentru tine. Aer proaspăt și satisfacția că plantele pe care le-ai pus cu mâna ta în pământ au prins acum viață sunt foarte indicate pentru o sănătate mintală de fier.
Și nu-ți face griji, nu e nevoie să locuiești la curte pentru a-ți satisface acest hobby. Poți fi grădinar și la bloc! Tot ce ai nevoie pentru a începe această nouă pasiune este unul sau mai multe ghivece, pământ de flori, câteva semințe și câteva ustensile și poți începe să-ți crești propriile verdețuri sau legume chiar în balcon!
2. Urcatul pe munte
Dacă grădinăritul e prea puțin satisfăcător pentru tine, testează un alt hobby în aer liber, unul ceva mai… serios. Pentru că, dacă iubești natura, fără îndoială vei adora să urci pe munte. Iar asta te va aduce mai aproape de locuri în care nu ai avea cum să ajungi cu mașina sau un alt mijloc de transport. În plus, vei putea admira animale sălbatice chiar în habitatul lor natural.
Ce e recomandat la acest hobby este să nu îl faci singură, ci să pleci în expediții pe munte alături de o gașcă de oameni la fel de pasionați, ca și tine, de natură și aventură.
3. Mici escapade cu cortul
Tot la categoria hobby-uri pe care să le faci în aer liber se încadrează și camparea cu cortul într-un loc special amenajat pentru astfel de activități. De ce spunem asta? Pentru că dormitul la cort într-un loc sălbatic s-ar putea să nu fie o idee prea bună pentru siguranța ta.
Din nou, și acest hobby este unul cu ajutorul căruia poți avea șansa de a cunoaște oameni noi și interesanți. În plus, spiritul liber și activitățile în echipă pe care le vei desfășura împreună cu prietenii vă vor apropia și mai mult.
Dacă bugetul îți permite, poți alege să faci glamping, adică să stai câteva nopți într-un cort de lux, cu aproape aceleași condiții ca ale unui loc de cazare dintr-un hotel sau dintr-o pensiune. Această activitate e preferată de cei care adoră să doarmă aproape sub cerul liber, dar care pun preț și pe comoditate.
Hobby-uri care vor scoate la iveală artistul din tine
1. Învață să cânți la un instrument
La fel ca învățarea unei limbi străine, și lecțiile de pian, de vioară, de chitară sau de orice alt instrument care te inspiră pot fi făcute online și gratis, dacă ești autodidactă. Internetul mustește de tutoriale care te vor învăța să cânți la un instrument atractiv pentru tine, așa că nu-ți rămâne decât să investești într-unul și să te apuci de treabă.
Și pentru ca investiția să nu fie una care să muște prea tare din bugetul tău, îți sugerăm să apelezi la un instrument la mâna a doua, cel puțin pentru început.
2. Învață să faci manichiură
Una dintre cele mai interesante activități preferate de foarte multe femei este realizarea manichiurii. Hobby pe care l-ai putea transforma oricând într-o pasiune, care să-ți aducă chiar și un venit suplimentar, la un moment dat.
Te poți înscrie la un curs plătit sau poți învăța să pui unghii din tutorialele gratuite de pe Youtube. Ca idee, pentru a începe o astfel de activitate, te vei putea încadra într-un buget de 1.000 lei pentru cumpărarea primelor ustensile și produse pentru unghii, ca mai apoi să te poți dezvolta, dacă asta îți dorești.
3. Învață să creezi aranjamente florale
Tot la capitolul activități preferate de femei putem încadra și realizarea aranjamentelor florale. Acest hobby s-ar putea să fie unul ceva mai costisitor, însă va veni la pachet cu o satisfacție pe măsură. Și, din nou, poți transforma o simplă pasiune într-un job part-time, din care să câștigi bani frumoși, mai ales când e sezon de evenimente. Cu puțină inspirație, pe care o poți alimenta din aplicația Pinterest, e posibil să faci din acest hobby o afacere… înfloritoare!
Alte hobby-uri relaxante din care să te inspiri
- Învață arta origami
- Aleargă
- Fă yoga
- Învață să dansezi
- Învață să patinezi
- Fă prăjituri
- Gătește
- Învață să brodezi sau să coși
- Fă un curs de actorie
- Ține un podcast
- Fă un curs de animație
- Învață să faci beatboxing
- Colecționează monede sau timbre vechi
- Învață să joci bowling
- Învață arte marțiale
- Fă un curs de caligrafie
- Învață să faci lumânări parfumate
- Mergi la un curs de ceramică
- Învață să joci șah
- Fă scufundări (scuba diving)
- Joacă-te de-a DJ-ul
- Învață să desenezi
- Învață să pilotezi o dronă
- Fă un curs de design vestimentar
- Învață arta Feng Shui
- Învață să faci propriile bijuterii
- Fă karaoke cu prietenii
- Colecționează pantofi
- Fă un curs de magie
- Învață tainele masajului
- Învață să meditezi
- Antrenează-ți memoria
- Învață să faci artă în miniatură
- Învață să dresezi animale
- Fă Pilates
- Fă un curs de organizator de evenimente
- Învață arta dansului la bară
- Fă un curs de public speaking
- Fă puzzle-uri
- Învață tainele Reiki
- Învață să rezolvi cubul Rubik
- Mergi la un curs de sculptură
- Învață să faci săpun natural
- Mergi la un curs de scriere a glumelor pentru stand up
- Mergi la un curs de dezbateri
- Învață să faci Sudoku
- Învață tainele tarotului
- Fă un curs de editare video
- Fă un curs de somelier
- Învață să tatuezi
- Colecționează poșete
- Urmărește filme documentare
- Fă Zumba
- Fă un curs de astrologie
- Mergi la tir cu arma sau cu arcul
- Învață să joci badminton
- Mergi la cățărări
- Fă un curs de conducere devensivă
- Mergi la cursuri de echitație
- Învață să joci darts
- Vizitează toate muzeele din orașul tău
- Mergi la paintball
- Fă un curs de înot
- Joacă tenis de masă sau de câmp
- Practică Tai Chi
- Participă la un program de voluntariat
- Fă un curs de antreprenoriat
- Fă un curs de storytelling
- Colecționează discuri de vinyl
- Creează obiecte decorative pentru sezon
Idei de hobby-uri pentru copii
Găsirea unor hobby-uri potrivite pentru copii îi va ajuta pe cei mici la dezvoltarea armonioasă a creierului și la extinderea calităților sociale. În plus, o activitate preferată de copii îi va ajuta să își dezvolte creativitatea și să le mențină entuziasmul ridicat. Iată câteva idei de pasiuni pe care i le poți insufla copilului tău:
1. Colecționarea cărților de povești - Copiilor le place să se joace și să se transpună într-un tărâm al fanteziei și al viselor. Mințile lor inocente sunt depozitele diferitelor tipuri de idei, gânduri și emoții. De aceea, acest hobby nu doar că îi va ajuta să-și dezvolte imaginația, dar le va crea un obicei sănătos la orice vârstă, acela de a citi.
2. Colecționarea monedelor - Un alt hobby căruia ar trebui să i se acorde o importanță aparte, mai ales dacă este practicat de copii, colecționarea monedelor îi va educa pe cei mici să învețe să economisească încă din primii ani de viață. De asemenea, această pasiune le-ar oferi copiilor șansa de a lua contact cu istoria, prin învățarea anumitor informații despre diferiți regi sau regine ori materiale folosite ca monede de schimb de-a lungul timpului. De la acest hobby până la deschiderea apetitului către cunoaștere nu e decât un pas.
3. Realizarea colajelor - Acest hobby este unul potrivit pentru un copil cu un nivel al inteligenței peste medie. În timp ce copilul taie și lipește bucăți din reviste, gândurile sale prind o formă deosebită. Astfel, imaginația celui mic se dezvoltă, iar realizarea colajelor îl pregătește mental pentru o viață de adult plină de inspirație.
Cum poți face bani din hobby-urile tale?
În afară de lista de hobby-uri relaxante din care te-ai putut inspira mai sus, mai există o categorie de pasiuni din care poți chiar produce un venit pasiv.
Reține că hobby-urile tale sunt la fel de interesante ca și tine, așa că poți găsi o oportunitate excelentă de a le monetiza. Iar dacă nimerești o nișă pe care nimeni altcineva nu a mai exploatat-o până acum, poți fi sigură că ai tras lozul câștigător! Asta pentru că activitățile tale preferate îți pot aduce mulți bani, dacă știi să le explorezi.
Iată doar câteva idei despre cum ai putea transforma un hobby într-o afacere profitabilă.
1. Învață-i și pe alții să-l facă
Poți câștiga sume impresionante dacă îți aduni toate cunoștințele tale despre un hobby pe care îl ai într-un curs video pe care să îl vinzi mai apoi online. De exemplu, dacă știi să cânți la pian, ai putea genera venituri suplimentare din câteva lecții pentru începători pe care să le promovezi. Poți preda online live sau poți înregistra câteva cursuri prin care să îi ajuți pe cei care vor să aprofundeze pasiunea pentru muzică.
2. Vinde produse care au legătură cu hobby-ul tău (merchandising)
Cu siguranță, ajutată de o promovare bună, vei ajunge la persoane care iubesc, la fel ca tine, natura. Lor le poți vinde, de exemplu, articole de grădinărit personalizate. Sau echipamente pentru sporturile lor preferate. Ori ustensile care le-ar face activitatea mai ușoară.
Și nici nu e nevoie să-ți creezi propriul site pentru asta, sau cel puțin nu în primele săptămâni. Poți alege să îți listezi produsele pe o platformă de vânzare generală.
3. Găsește un job part time în care să-ți pui în valoare pasiunea
De exemplu, în plin sezon de evenimente, poți colabora cu o florărie care caută un om pasionat de aranjamente florale. Sau poți apela la o firmă care creează articole personalizabile, pentru a-ți oferi serviciile de grafician, dacă îți place să desenezi. Ori poate te inspiră ideea de a scrie, din când în când, pentru o publicație care acceptă colaborări sezoniere.
Oricare ar fi domeniile de care ești pasionată, găsirea și menținerea unui hobby sau chiar a mai multor activități preferate te va ajuta să-ți păstrezi mintea și corpul active. Începe cu primul pas, fără să pui presiune pe tine, și vezi unde te va duce noua ta pasiune, pe cine vei cunoaște și cu cine te vei împrieteni.
Sperăm că lista de hobby-uri și pasiuni pe care ai regăsit-o în acest material să-ți aducă inspirație pentru următoarele activități preferate cu care îți vei umple timpul liber!