Tendințe încălțăminte vară 2021

Chiar dacă vremea de afară este momentan mohorâtă, noi ne gândim la vară, la zile însorite și călduroase și le așteptăm cu drag! Dacă tot le așteptăm, avem timp să ne pregătim și să ne completăm din timp garderoba cu accesoriile esențiale.

Stilistul Alura a făcut o selecție a tendințelor pentru vara 2021 astfel încât tu să alegi ce este potrivit pentru tine. Nici de data aceasta nu ne abatem de la principiile noastre: confort, calitate și personalitate și îți prezentăm doar încălțăminte premium!

Culori pastelate


Ne-am cam săturat de culorile închise pe care le-am purtat în ultimele luni și cu siguranță abia așteptăm să îmbrățișăm această tendință. Indiferent de tipul de încălțăminte pe care îl preferi, mai sport sau mai elegant, o pată de culoare îți înveselește întreaga ținută și îți oferă o stare de bine.



Sneakers


Ne-am obișnuit deja de câțiva ani să nu mai purtăm încălțămintea de tip sneakers doar la sală sau atunci când facem sport, iar această vară tendința continuă. Sunt cool, practici, comozi și foarte ușor de asortat chiar și la ținute mai elegante. Îndrăznește și poartă-i cu rochii vaporoase sau costume office și o sa obții un look chic – casual care va atrage toate privirile!



Sandale cu talpă joasă și barete groase


O altă tendință care are ca focus confortul și comoditatea. Vara aceasta se merge cât mai mult spre natural și ținute lejere dar atent gândite. Sandalele cu talpă joasă și barete groase, îmbracă frumos piciorul, oferă stabilitate și un aer boem.



Retro look


Încălțămintea retro cu bot rotund și toc pătrat rămâne și în aceasta vară în tendințe. Pantofii de acest gen pot fi la fel de încântători precum cei stiletto dar au ca atuu comoditatea. Îi poți purta indiferent de ocazie sau moment al zilei iar ținuta ta va fi cu siguranță admirată.



Acestea sunt recomandările stilistului Alura. Sperăm să te ajute să iei cele mai bune decizii, dar nu uita că cel mai bine ți se potrivește încălțămintea care îți dă un plus de încredere în tine, indiferent dacă este în tendințe sau nu. Moda este trecătoare însă stilul nu!